Despre packaging

Împachetarea în siguranță

impachetarea in siguranta

Sfaturi pentru împachetarea în siguranță și fără probleme 

Atunci când vă expediați pe distanțe mari, local sau în străinătate bunuri mari și grele, este esențial să le ambalați într-un mod care să le păstreze în stare bună și, de asemenea, să îi ghideze pe cei care le primesc la destinație astfel încât acestea să fie manipulate corespunzător. 

Mărfurile mari și grele necesită un ambalaj adecvat pentru a preveni deteriorarea lor sau deteriorarea altor articole din transport. 

Pentru ca o expediere să fie eficientă din punct de vedere al costurilor și al timpului, trebuie să vă asigurați că ambalajul este adecvat scopului, ținând cont, în același timp, de toate cerințele legale care trebuie îndeplinite. 

Ce trebuie să faceți pentru a vă asigura că nu veți avea probleme de niciun fel? Iată câteva exemple concrete: 

Paletizați-vă bunurile pentru a reduce riscul de deteriorare 

Una dintre cele mai bune modalități de a economisi spațiu și de a vă asigura că toate bunurile ajung la destinație fără a fi deteriorate este să le legați împreună pe paleți. Paleții sunt ușor de transportat cu ajutorul trans-paletelor și a stivuitoarelor, prin urmare, economisesc timp și energie atât pentru transportator, cât și pentru cei care primesc mărfurile. 

Nu uitați că în ceea ce privește paleții în sine sunt în vigoare câteva standarde, cele mai importante două dintre acestea fiind Euro paletul, modelul standard de care veți avea nevoie pentru expedițiile externe și paleții din plastic, de cele mai multe ori utilizați pentru expedițiile maritime spre Asia. 

Chingile foarte rezistente vor preveni deteriorarea, furtul și manipularea bunurilor din transportul dumneavoastră 

Folosiți chingi rezistente pentru a securiza paleții pe durata transportului, depozitării, manipulării. Chingile pot preveni și furturile, acestea împiedicând deschiderea paleților pe durata transportului. Acestea vor păstra de asemenea toate articolele la un loc. Produse precum chingile personalizate, vă pot ajuta de asemenea să adăugați marcaje și instrucțiuni suplimentare la produsele ambalate și expediate. 

Împachetați fiecare palet în folie stretch

Folia ajută la protecție împotriva umezelii, ploii dar și a șocurilor mecanice, fixând marfa pe paleți. Este recomandată înfolierea cumulată cu asigurarea cu chingi, pentru a spori și mai mult nivelul de protecție. 

Asigurați-vă ca în cazul în care transportați bunuri periculoase, acestea sunt marcate corespunzător 

În această categorie intră toate mărfurile care conțin substanțe periculoase, inclusiv produsele electronice care includ baterii pe bază de litiu sau alți compuși care se încadrează în categoriile de risc. Asigurați-vă înainte de toate că v-ați făcut temele din acest punct de vedere și că ați etichetat în mod corect produsele astfel încât acestea să nu fie blocate în vamă sau returnate de autorități. 

 

Articole asemanatoare