Distopia plasticului (I) – Intențiile bune nu conduc neapărat la rezultate pe măsură
Plasticul este un material care a devenit atât de prezent în viețile noastre de zi cu zi încât cu greu ne mai putem imagina o lume lipsită de acesta. Surprinzător sau nu, o astfel de lume a existat. O lume în care bunurile erau împachetate în carton și cutii de metal sau lemn, în care băuturile erau îmbuteliate doar în sticle. O lume pe care acum ne-o imaginăm ca fiind mai curată, mai puțin poluată, mai sigură pentru natura și animalele pe care încercăm să le protejăm.
Lucrurile nu au stat întotdeauna așa însă, plasticul pornindu-și scurta sa viață ca un material salvator, unul care să ajute mediul înconjurător și nu să contribuie la erodarea acestuia. Sună utopic? Poate că așa și este acum dar, felul în care gândim acum se bazează pe ani și ani de experiență empirică, o experiență pe care cei din trecut nu o aveau.
Inspirat din natură
Deși materialele plastice pe care le utilizăm în zilele noastre sunt sută la sută sintetice și au la bază ca materie primă petrolul, structura care îi conferă plasticului versatilitatea pe care o cunoaștem cu toții, este derivată din natură.
Plasticul este în sine un polimer sintetic sau semisintetic. Iar prin polimer, înțelegem o moleculă alcătuită din lanțuri de inele legate între ele care la rândul lor se numesc monomeri. Mătasea, celuloza, cheratina, colagenul și chiar ADN-ul sunt doar câteva din exemplele cunoscute de polimeri naturali, forma de polimer fiind și cea care îi conferă plasticului plasticitatea de care se bucură.
Materialele plastice pot fi confecționate din orice tip de polimer organic. De altfel, primele tipuri de plastice sintetice au fost realizate din celuloză naturală obținută din plante.
Pe de altă parte, ceea ce cunoaștem azi sub numele de plastic, este confecționat în totalitate din materiale petrochimice, de cele mai multe ori combinate cu aditivi speciali care să adauge acestora proprietăți noi și îmbunătățite.
Bunele intenții
Credeți sau nu, prima motivație pentru crearea și utilizarea materialelor plastice a fost cea de a înlocui fildeșul, un material natural pentru care elefanții sunt în continuare vânați și au ajuns în pragul extincției.
Da, plasticul care poluează în prezent mările și oceanele a fost creat inițial pentru a proteja natura de forțele distructive ale nevoilor umane.
Astfel, în anul 1863, într-un efort de a salva elefanții ori, mai degrabă pentru a descoperi noi modalități de a înlocui fildeșul al cărui preț devenise deja prohibitiv, o companie americană care fabrica bile pentru biliard numită Phelan and Collander, a organizat o competiție în acest sens, oferind un premiu pe măsură. 10.000 de dolari, sumă care în acele vremuri reprezenta o avere.
Unul dintre cei care s-au înscris pentru marele premiu a fost și tânărul inventator John Wesley Hyatt care a dezvoltat o substanță pe care a numit-o celuloid, substanță care a fost patentată în anul 1869. Compusul a fost derivat din celuloză obținută din plante și, chiar dacă nu a câștigat concursul, s-a dovedit a fi o invenție cu adevărat revoluționară.
Ironia face însă că din încercarea de a salva lumea naturală, în cele din urmă umanitatea a creat un material care cauzează mai multe daune mediului înconjurător decât orice altceva. Despre ce s-a întâmplat însă cu celuloidul precum și despre istoria mai recentă a plasticului și impactul acestuia asupra lumii vom discuta în cea de-a doua parte a acestei mini-serii de articole.
